Diabetul la copii: cum se manifestă și cum se ține sub control

Diabetul la copiiDiabetul reprezintă o afecțiune din cauza căreia organismul nu poate procesa zahărul (carbohidrații) din alimente. Acesta din urmă, cu ajutorul insulinei (hormonul secretat de pancreas), este folosit de celulele organismului ca sursă de energie.

Atunci când corpul copilului nu produce insulină, toate mecanismele de funcționare a organismului se schimbă. Copilul poate deveni obosit din cauza celulelor secate de energie. În acest timp, nivelul de zahăr din sânge crește, acesta nefiind procesat și transformat de pancreas. Dacă diagnosticul este pus mai târziu, în perioada în care diabetul nu este tratat, sângele se îngroașă din cauza zahărului, provocând probleme de circulație. Dacă rinichii funcționează însă așa cum ar trebui, lucrurile nu se complică – aceștia din urmă au datoria de a filtra sângele și de a separa substanțele dăunătoare care sunt mai apoi eliminate prin urină. Cu cât nivelul de zahăr din sânge este mai ridicat, cu atât copilul va urina mai des, lucru ce poate duce la deshidratare. Totuși, și senzația de sete a copilului se intensifică. Consumul de lichide devine singura metodă de prevenire a deshidratării.

Diabetul la copii: ce trebuie să știe orice părinte

Pentru asigurarea unei îngrijiri adecvate unui copil bolnav de diabet, orice părinte trebuie să știe că există patru tipuri de diabet: diabetul de tip 1, diabetul de tip 2, diabetul gestațional și diabetul secundar. Copiii pot dezvolta însă doar diabet de tip 1, insulino-dependent, și diabet de tip 2, insulino-independent.

Diabetul de tip 1 este caracterizat de distrugerea celulelor producătoare de insulină din pancreas, în multe cazuri existând posibilitatea ca acest lucru să conducă la lipsa totală de insulină din organism. Din păcate, odată distruse, celulele pancreatice nu se pot reface, așa că pacientul va avea nevoie, pentru tot restul vieții, de insulină injectată. În lipsa acesteia apare cetoacidoza, complicație care poate duce la comă sau deces.
Diabetul de tip 2 se dezvoltă treptat, pe o perioadă mai lungă de timp. În cazul acestuia, pancreasul poate produce suficientă insulină, însă organismul nu o poate folosi. În timp, din cauza asimilării slabe a insulinei, efectele asupra organismului pot fi devastatoare, la fel ca în cazul diabetului de tip 1.

Cauze diabet tip 2 la copii

În general, acest tip de diabet apare la persoanele adulte, însă în ultimii ani, din cauza stilului de viață nesănătos, a alimentației fast-food, a sucurilor acidulate, a dulciurilor și a lipsei de activitate fizică, numărul copiilor diagnosticați cu obezitate a crescut. Din acest motiv, tot mai mulți copii fac diabet insulino-independent.

Simptome de diabet la copii: cum îl depistăm

Unele semne de diabet la copii pot apărea acut, în numai câteva zile de la declanșarea bolii, altele apar intermediar, la câteva săptămâni, sau lent, după aproximativ doi ani. Felul în care se instalează acestea depinde de vârsta copilului, accesul la îngrijiri medicale, infecții, traumatisme, stres sau precocitatea diagnosticului. Iată care sunt, așadar, cele mai frecvente semne de diabet la copii:

  • Senzația continuă de sete și urinări frecvente (polidipsie și poliurie). Din cauza nivelului ridicat de zahăr din sânge, copiii cu diabet au o senzație permanentă de sete și, pentru că beau multă apă, urinează frecvent.
  • Senzația excesivă de foame (polifagia). Organele își pierd repede energia fără insulină, cea care fixează glucoza în celulele corpului, iar creierul transmite de îndată semnale de foame.
  • Scăderea în greutate. Deși mănâncă mult și beau multă apă, copiii cu diabet slăbesc mult și repede.
  • Stările de oboseală. Fiind privat de glucoză, corpul își pierde energia, așa că cei mici devin tot mai obosiți și letargici.

În cazul în care diagnosticul nu este pus imediat, pot apărea alte simptome de diabet la copii. Acestea sunt:

    Durerile de stomac și febra
    Stările de amețeală
    Greața și voma cu aspect de zaț de cafea
    Problemele de respirație
    Iritabilitatea
    Respirația cu miros ascuțit, de fructe sau acetonă
    Vederea în ceață
    Infecțiile bacteriene genitale (mai ales la fetițe)
    Erupțiile cutanate care nu se vindecă (mai ales la copiii mici și la sugari)
    Coma diabetică

Pericolele diabetului la copii

Dacă diabetul nu este ținut sub control prin administrarea zilnică de insulină, copilul poate dezvolta cetoacidoză diabetică, o afecțiune cu urmări tragice, de la pierderea cunoștinței, la comă și deces. Administrarea intravenoasă de lichide și de insulină poate preveni acest deznodământ. De aceea, este important ca diabetul la copii să fie diagnosticat din timp și tratat. Deși până la momentul actual nu a fost descoperit un leac, boala poate fi controlată cu ajutorul medicamentelor, iar bolnavii pot duce o viață aproape normală.

Regim alimentar pentru copii cu diabet

Regimul alimentar pentru diabetici nu este, contrar percepției populare, unul dificil. Trebuie reținut însă faptul că mesele trebuie să fie gândite astfel încât consumul de carbohidrați să balanseze nivelul de activitate, fără să crească foarte tare nivelul de zahăr din sânge. Este important ca părinții să citească cu atenție toate etichetele alimentelor cumpărate și să monitorizeze conținutul lor de carbohidrați, grăsimi, sodiu, zahăr etc. Este indicat ca alimentele consumate de copilul bolnav să nu conțină mai mult de 5 grame de carbohidrati per produs. Există mai multe tipuri de carbohidrați, dar copiii care suferă de diabet trebuie să consume ca sursă primară de carbohidrați fructe, legume și cereale integrale, pentru că aceștia furnizează nutrienți si minerale esențiale.

Alimente indicate:
    Carne slabă (de pui, de curcan)
    Fructe, legume, cereale
    Fructe de mare
    Brânză


Alimente acceptate ocazional:
    Miere
    Zahăr (poate fi înlocuit cu îndulcitori)
    Stafide
    Gem, dulceață, marmeladă
    Curmale uscate
    Cartofi
    Sfeclă
    Iaurt
    Ceapă
    Ciuperci

Alimente de evitat:
    Chipsuri
    Ciocolată
    Înghețată
    Prăjituri
    Băuturi carbogazoase îndulcite
    Cartofi prăjiți
    Pizza
    Mâncare fast-food

Prevenția este cel mai bun tratament

Conform Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet, în cazul persoanelor sănătoase este indicat un control medical anual însoţit de analize de sânge. În cazul în care medicul a stabilit deja diagnosticul de diabet zaharat, cea mai bună modalitate de a ţine diabetul sub control şi de a depista din timp eventualele complicaţii este testarea glicemiei zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi. Valorile normale ale glicemiei stabilite de American Diabetes Association (ADA) se încadrează între 60 – 99 mg/dl pe stomacul gol, iar valoarea ridicată a glicemiei care poate duce către diagnosticul diabet, este peste 126 mg/dl tot pe stomacul gol. Ceea ce se încadrează între 100-125 mg/dl sunt considerate valori ale glicemiei bazale modificate și reprezintă categorii de risc crescut pentru diabet și afectiuni cardiovasculare.